De sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici, grupul de tineri ai Clubului IMPACT 4 YOU de la Grupul Şcolar Economic de Turism - Iaşi a oferit persoanelor de la Azilul de bătrâni „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din Iaşi un moment artistic, la finalul căruia au fost împărţite daruri care au constat în alimente, felicitări şi mărţişoare realizate de elevi. Voluntarii, coordonaţi de prof. Marie-Jeanne Stoian, prof. Mihaela-Loredana Rusu, Raluca Giosanu, Marina Olariu, Crina Dumitraşcu şi de studenta Roxana Chebac, au pregătit un program artistic, precum şi pachete cu fructe şi dulciuri. Partenerii proiectului au fost: NOKIA, International Youth Foundation, Grupul Şcolar Economic de Turism, elevii şi cadrele didactice ai Grupului Şcolar Economic de Turism. De asemenea, au colaborat cu fonduri parohiile ieşene „Sf. Nectarie“ şi „Izvorul Tămăduirii“ - Nicolina.
Acţiunea „Un mărţişor - un zâmbet pentru bunici!“ face parte din proiectul „Conectează-te la comunitate“, din cadrul Programului IMPACT al Fundaţiei „Noi Orizonturi“. Prin activităţile derulate, IMPACT urmăreşte încurajarea tinerilor de a deveni cetăţeni activi ai comunităţii. |